Tag Archives: recenzie

“Egoistul”- Recenzie

Cine afirma ca tinerii din ziua de astazi habar nu au ce e ala teatru, se insala amarnic. Pana nu demult, am ajuns si eu intr-un final la piesa de teatru “Egoistul” de Jean Anouilh, in regia lui Radu Beligan, care se joaca acum la TNB. Am ramas profund impresionata sa vad atata tineret, atatia pustani sa vina sa il admire pe marele Radu Beligan in toata splendoarea sa. De fapt, acesta era si motivul  meu: venisem mai mult pentru acest actor, decat pentru piesa in sine. Am auzit de la ai mei ca joaca extraordinar de bine, la venerabila varsta de numai 90 de ani. Am zis ca : asta chiar nu pot sa ratez! Pentru ca nu se stie cand voi mai putea prinde un asemenea actor de referinta jucand pe marile scene de teatru ale capitalei.

Si vreau sa va marturisesc sincer ca nu am regretat! Nu am de gand sa fac vreun comentariu academic al piesei, am de gand sa va spun pe scurt ceea ce am simtit si ce am concluzionat la finalul piesei. Umorul de bun-gust, regasirea intr-o particica din fiecare dintre personaje, replicile atat de scurte, dar cu un inteles tulburator de stralucit, toate au contribuit la o seara de exceptie.

Un dramaturg foarte cunoscut, se hotaraste sa scrie o noua piesa. Sursa de inspiratie vine din partea familiei sale, incepand cu viata “din floare in floare” a celor 2 fiice, esecul fiului, resentimentele sotiei, precum si reprosurile interminabile ale amantei, terminandu-se cu presiunile prietenului in privinta banilor. Acest filozof cugeta intr-un mod lucid, dar si cinic in acelasi timp asupra vietii unui egoist. Cu un umor aparte, in mod ironic, el reuseste sa isi “cumpere”, in sfarsit, linistea de care are nevoie.

Aplauzele au durat in jur de 10-15 minute. Nu stiu exact, stiu doar ca pentru cateva secunde, timpul s-a oprit in loc si simteam cum imi ard palmele. Am varsat cateva lacrimi pentru a-mi arata stima pentru Radu Beligan. Un om la 90 de ani, regizorul unei capodopere, un actor desavarsit- toate acestea m-au coplesit!

Va doresc din suflet sa puteti merge si voi la aceasta piesa! Va veti regasi in toate lucrurile marunte asezate pe acea scena; in toate personajele: in parinti, in copii, in boala si sanatate, in prieteni, in casnicie, in generozitate si egoism!

Cateva replici:

” Singurul lucru imoral e sa nu faci ceea ce trebuie cand trebuie.” ( Becket)

“Sa nu te iubesti decat pe tine, pare destul de monoton.” ( “Scoala tatilor”)

Femeile sunt ca supa, nu trebuie sa le lasi sa se raceasca.” (Ornifle)

Advertisements

3 Comments

Filed under Recenzii

Scurta recenzie: SONI – Andrei Ruse

” ma cheama sonia. am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. pe orgoliul meu il cheama patrocle. nu am puteri speciale, am verificat.”

” te-ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai sti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. ai un destin maret. astepti o minune, stii ca o sa vina pentru ca asa se termina toate filmele americane.”

” boala mi-a deschis ochii. nu conteaza cand mori pana la urma. asa ca le-am incercat pe toate. ai sa vezi. sex, droguri, tratamente… am intalnit o gramada de lume. ba chiar am reusit sa ma indragostesc. de un barbat diagnosticat cu hiv. o relatie total diferita de ce ai crede tu.”

soni_02_02Andrei Ruse. Un scriitor contemporan, roman, despre care nu auzisem inainte sa vad un articol publicat pe  amdoar18ani Am cautat trailer-ul cartii ( singura carte romaneasca cu trailer, de altfel) si m-a impresionat. Am zis sa nu raman proasta, poate scriitorul asta chiar are ceva talent si merita sa fie citit. Mi-a trezit interesul. In ziua respectiva m-am dus la Dalles si mi-am cumparat ultima carte de pe raft. Am citit-o pe nerasuflate. M-a inspirat, m-a intrigat, m-a speriat.

Cartea e structurata in 17 capitole. Soni afla de boala ei si hotaraste sa isi schimbe singura viata, sa isi structureze ultimele 6 luni de trait. Toate trairile si intamplarile prin care trece, pentru a reusi sa se convinga ca viata trebuie traita din plin, sunt intrepatrunse de anumite pasaje, flashback-uri cu o clinica, medici si viermele care zace inconstient in stomacul ei.

Romanul este scris fara diacritice, cu un vocabular amplu ( cred ca stiti la ce ma refer si cred ca tocmai asta ii ofera atata originalitate). Personajul nostru colinda tot Bucurestiul, in lung si in lat, pe Motoare, pe Magheru, Universitatii, Colentina; spatiul si timpul sunt cat se poate de reale, dupa cum vedeti.

Finalul romanului este surprinzator. De ce? In ciuda vietii intense care se deruleaza in aceste 6 luni, in ciuda bolii (sau bolilor- asta ramane sa descoperiti voi), SONI nu moare. Este un final cu totul neasteptat, unii sustin ca li se pare putin SF.

Un roman destul de realist as spune eu. Tehnica descriptiva se observa clar in toate pasajele in care Soni isi transforma efectiv viata, in care este dominata de dorinta de a trai si de a experimenta cat mai multe lucruri inainte de a muri. Toate detaliile conduc la o imagine clara a situatiei critice in care se afla. Finalul, totusi, este ambiguu si lasa loc de interpretari care mai de care.

De ce mi-a placut? Nu sunt de acord cu multe din lucrurile pe care le-a facut Soni, din dorinta de a trai. Dar aceasta dorinta, de a trai, de a experimenta, aceasta realitate dura in care ea traieste, m-a determinat sa o “sprijin”, mi-a starnit compasiune si mila in acelasi timp, mi-a starnit invidie pentru curajul pe care il are de a infrunta anumite situatii iesite din comun, mi-a starnit respectul pentru modul in care a invatat sa priveasca viata. Soni e in noi toti. Ea traieste undeva in noi toti. Cand ne gandim la clipa cand ne vom stinge, la ultimii ani de viata, la ultimele luni, saptamani, ultimele zile. Ne gandim uneori la cum ar fi daca am stii dinainte cand vom muri. Sau ca in jocul acela cu : ” Daca ar fi sa pleci pe o insula pustie, care sunt acele 3 lucruri pe care le-ai lua cu tine?”. Asa suntem noi in fata mortii. Daca am stii dinainte cand vom muri, ne-am face o lista intreaga cu lucrurile pe care vrem si trebuie sa le facem inainte de a muri. Pentru ca viata e una singura. Pentru ca moartea ne sperie. Dar ne plictisim de ganduri sumbre, ne plictisim si ne incurajam singuri cu : “Nu se poate sa mi se intample tocmai mie.” sau ” Daca mor, asta e.” Ne luam cu treburi cotidiene si uitam de gandurile astea.

Despre asta e SONI.

Daca nu v-am convins, aici aveti trailer-ul:

1 Comment

Filed under Ce se mai aude, Recenzii

Publicitate!

Am publicat cateva articole pe www.amdoar18ani.ro.

Poate dati o fuga si le cititi!

Mama, tata si Internetul

“Molto Gran Impressione”-O scurta recenzie a unei piese de teatru mult dorita.

Leave a comment

Filed under Ce se mai aude, Personal, Recenzii

Se poarta “Will Smith” !

Ascultand Radio Zu, (le fac reclama ca sunt niste zapaciti pe care ii ascult zilnic) am fost pusa la curent cu “Top  10 Most Popular Actors from Hollywood” si topul sta cam asa:

  1. Will Smith ( surprinzator, stiu ca va asteptati sa fie mister Pitt)
  2. John Travolta
  3. Ryan Phillippe
  4. Tom Cruise
  5. Leonardo DiCaprio
  6. Brad Pitt ( nici macar in top 5 nu e)
  7. Seth Green
  8. Russell Crowe
  9. Ben Affleck
  10. Bruce Willis

Asadar, domnul Smith este deasupra tuturor, dupa cum bine vedeti, si cu ocazia asta, m-am hotarat sa va prezint o scurta recenzie a ultimului sau film, despre care e foarte probabil sa fi auzit : Hancock (2008 ), un film care a castigat in jur de $624,386,746. (yep yep)

Comedie imbinata cu drama, acest film l-am vizionat alaturi de Mister P. Sincera sa fiu, la inceput, cand am vazut ca are elemente SF (eu nu suport filmele SF), am zis ca nu ma mai uit. Dar la insistentele lui Mister P. am continuat sa ma uit. Am vrut sa par plictisita, nu vroiam ca “principiile” mele de “anti-SF” sa fie naruite, paream dezinteresata, pana cand, incet, incet, actiunea chiar ma captivase.

Povestea suna cam asa: un super-erou vigilent, cu super-puteri – John Hancock (Smith), rezolva infractiuni, salveaza oameni. Problema este ca in urma lui, lasa tot orasul un dezastru, ca dupa razboi. Pentru a-si repara imaginea, un purtator de cuvant al “Relatiilor Cu Publicul”, Ray Embrey (Jason Bateman) il va ajuta si ulterior, ii va face cunostinta cu sotia lui, Mary (Charlize Theron). Pe parcursul filmului, Mary se dovedeste a fi si ea o super-eroina, fosta sotie, de acum 80 de ani, a lui Hancock. Cei doi sunt singurii nemuritori de pe pamant si regula pentru a ramane efemeri, este sa stea departe unul de celalalt. In final, cei doi se despart, Mary ramane cu sotul ei, iar Hancock isi rezolva misiunile in New York City.

Poate ca finalul suna trist, dar personajele joaca atat de bine, incat chiar nu poti sa ramai trist si realizezi ca, de fapt, acela era destinul lor si ele sunt fericite in “nefericirea” aparenta pe care o afiseaza.

Leave a comment

Filed under Ce se mai aude, Recenzii

“Sapte zile pentru o eternitate”

Titlu carte: “Sapte zile pentru o eternitate”

Autor : Marc Levy

Genul : Romantic, drama, cu tente Science Fiction

Carte : absolut fabuloasa

Dumnezeu si Lucifer sunt constienti de eternul conflict si se pun pentru prima data de acord intr-o privinta: trebuie sa inceteze aceasta lupta eterna, printr-o ultima « batalie », pentru a se hotari care dintre ei sa conduca lumea. Regulile sunt stricte si foarte bine: fiecare “tabara” va trimite pe Pamant, timp de 7 zile, unul dintre cei mai responsabili « agenti » ai « bazei de control »: Zofia si Lucas. Zofia reprezinta Fortele Binelui, trimisa lui Dumnezeu (aka “Domnul”, iar Lucas, trimisul lui Lucifer (aka “Presedintele”)- este un om fara scrupule,gata sa provoace rau in orice clipa,chiar cu  puterea mintii.


Actiunea este structurata in 7 zile- primele 6 zile se desfasoara intens, cu o serie de intamplari neprevazute, pline de umor si in acelasi timp,cu o tenta de sadism. In aceste zile se infiripa, de fapt, povestea de dragoste dintre cei doi protagonisti. Ultima zi, ziua decisiva, se scurge lent, sentimentele celor doi fiind extrem de profunde, ajung acum la un capat de drum. Povestea se incheie cu o scrisoare lasata de Lucas, adresata Zofiei, in ultimele ore petrecute alaturi de ea. In aceasta scrisoare el spune :

» (…) Este sfarsitul clipei noastre, dar inceputul unei amintiri care pentru mine va dainui cat eternitatea. Aflandu-ne alaturi, am descoperit in fiecare dintre noi atata desavarsire si neimplinire. Voi pleca in zori, ma voi indeparta pas cu pas, ca sa ma bucur pana in ultima clipa de prezenta ta.Voi disparea pentru a ma supune poruncii raului.(…)Tu ai reusit imposibilul : ai schimbat o parte din mine.(…)Asadar, asculta:  oriunde m-as afla, iti voi auzi hohotul de ras, iti voi vedea zambetul din privire, iti voi asculta glasul. Gandul ca tu existi undeva pe acest pamant, va fi dincolo in infern,coltisorul meu de paradis. »


Lupta dintre Bine si Rau- o lupta cotidiana, de altfel,  care inlatura ideea unei povesti de dragoste. Desi la inceputul acestui roman, cele doua personaje luptau una impotriva celeilalte, din pricina acestei « batalii » impuse de catre « sefi », spre finalul romanului, conflictul fizic se transforma intr-un conflict interior, un zbucium care este prezent in sufletele protagonistilor, acestia fiind constienti de marile diferente dintre ei, impuse de natura umana. Surprinzator este faptul ca, desi Binele, reprezentat de Zofia, invinge Raul (Lucas), sfarsitul este dramatic din punct de vedere spiritual, deoarece cei doi traiesc o dragoste care dureaza 7 zile  si se spulbera la fel de repede asa cum a si inceput. In finalul romanului, este lansata imaginea lui Dumnezeu, la brat cu Lucifer, o imagine, de altfel, greu de inchipuit.

Lucifer:”Cand ai inceput sa trisezi?”

Dumnezeu ii raspunde : »Ce vrei de la mine ?De ce sa fi trisat ?Tu nu pui la socoteala si contributia hazardului la toate astea ? »

Am citit cartea pe nerasuflate, in 3 ore am terminat-o, am ramas cu un sentiment ciudat, dar m-am simtit “hranita” efectiv cu absolut toate cuvintele, frazele puse acolo, intr-o ordine atat de armonioasa. Va recomand cu drag aceasta carte! Chiar merita!

2 Comments

Filed under Recenzii