“Classy” vs “not-that-classy” Valentine`s Day

Since I do not celebrate Valentine`s Day, I can`t really give you ideas of presents and so on. But one thing I can share with you guys, and probably this will  push me to celebrate as well this year, is this bottle of Möet Champagne, limited edition. And of course, as a garnish it would be perfect a bunch of pink Macaroons. For those of you who want it classy, elegant and expensive.

Though, I may stick to the Trojka Pink tomorrow.;) Instead of macaroons, I can easily eat some choco muffins haha:)

What would you choose for your Valentine`s?:)

Enjoying my coffee above Europe

What London, NY, Paris, Tokyo, Milan?!? Whaaaaaat??!! No, no, excuse moi, I prefer enjoying my coffee above Europe!!!
So today since I had off from work, I decided to go to the famous region Jungfraujoch (which is 1h and a half away from where I live, by train). Took my camera and there I was, waiting for the train up to Jungfraujoch.
Now let`s admit it. I am kinda lucky since I get to see Europe from 3454 m above sea level on my day off.
The journey by train was really pleasant (as every journey with a Swiss train, obviously). But adding the wonderful white sites, full of people skiing and losing track of them between the rocky hills, sun shining so bright and damn..the SWISS ALPS which are quite astonishing!!

So you have  probably asked yourself  many times why are these Swiss people so famous for their rail tracks and trains and so on?! Because they managed to make a tunnel IN THE MOUNTAINS (ALPS) of 7 km in 14 years. So at a first glance it may sound a bit too much for 7 km, but think about the year in which they started to build it: somewhere in 1901, think about the weather conditions by that time – global warming was not so obvious so winter was pretty much WINTER at 3454 metres, think about the way they were bringing all the utencils and equipments up there. There are a lot of factors to take into consideration. This is probably a minor example of why Switzerland is so good at its trains and rail tracks. And that`s probably why a ticket is so expensive!!

I knew before leaving home that I will definitely have to visit 2 major attractions: the famous “Sphinx”, which is actually a lift that brings you even more up and from which you can admire the extraordinary panorama. And the “Ice Palace”, which only from hearing its status of “PALACE”  you sure expect something really…WOW! So the first thing I did when I arrived was………..smoking my cigarette of course!!! haha.

The panorama from the Sphinx is breath-taking. Literally. There were -8 degrees Celsius, but the sun was so bright and at that altitude you could have felt the warmth of the sun. There was this Ice river (thats how they call it, for me it seems more like a sea) between the mountains and a lot of glaciars. You couldnt possibly stop taking pics!!

The next on the list: Ice Palace. I was more excited about this one, but sorry Swiss people who came with this idea, the “Palace” kinda disappointed me…So I went through this ice tunnel, at its end there were some ice ways to just walk over there and admire probably the icy walls?!! and some sculptured ice statues that were I am guessing 6 in total. There was even a toy in an ice cube, some nice eagles and…thats it!! So this was basically the Ice Palace. PALACE?

Now, Switzerland, I know you didn`t want to hear this, but I really HAVE TO COMPARE YOUR ICE PALACE WITH ICE HOTEL FROM ROMANIA! I mean, you know you can do better than this. You know it, but still, your palace can`t even be compared with a single room with a “Bear View” in Ice Hotel Romania. Ì am going to post the pictures, you can make the difference I guess. Switzerland, stick to your chocolates, cheese and trains. Leave the ice “palace” for Romania. 😉

Enjoy!!

This slideshow requires JavaScript.

Sommer ist da!

Am ales un theme care sa va impregneze sentimentul de “vara”, un theme colorat si care ne bine dispune pe toti. Si cum vara mea va fi plina (din toate punctele de vedere), ma gandesc serios la un nou proiect WordPress. Va fi o surpriza placuta, sper eu, si voi incerca sa finalizez planul de “atac” cat mai curand ca sa pot sa il pun si in practica. Inca nu m-am hotarat daca va fi in romana sau engleza, lucrez la asta.

Sa va povestesc ce am facut weekend-ul trecut! La cele peste 30 de grade care erau afara, sambata dimineata la 9 jumate ma aflam pe strada Cobalcescu. Opresc masina in fata unei case vechi, gard vopsit (daca se poate spune asa) verde si vad un afis colorat pe care scria :”Targul Vintage Cutezatoarele”. Imi fac curaj si intru. Si atunci s-a produs fenomenul: BOOM! O explozie de culori, haine colorate, accesorii vintage care iti luau ochii, palarii, esarfe, pantofi si fete. Multe fete. Cu prietenii lor care, saracii, carau umerase si alte suporturi de agatat “marfa”. Acolo am intalnit-o pe Oana, organizatoare: o tipa misto, modesta, faina. Pe masuta aranjase prajiturele home-made si limonada rece, numai buna de baut pe canicula. Printre hainele bunicii zburdau fete imbracate care mai de care, in combinatii traznite, dar cu bun gust. Mirosul de tei combinat cu vechi ma ametise. Era ca intr-o poveste. Susoteli, barfe inocente, rasete copilaroase, zambete in stanga si in dreapta..A meritat sa las soarele sa imi arda umerii. Initiative de soiul asta sa tot fie, fetelor! Ati facut o treaba faina, un alt mod de a te distra in afara de o plimbare pe Dorobanti. In spatele unui gard aproape daramat, se ascunde o comoara. Trebuie sa risti, sa treci de gard, sa o descoperi. Asa e si in viata: comorile sunt ascunse in cele mai intunecoase si urate locuri. Ca sa dai de oameni, adevarate comori, trebuie sa dai mai intai de lepre.:). Asta inseamna sa te risti.

“Michael Jackson se temea ca va sfarsi la Elvis Presley”

Asa cum stie un glob intreg, M. Jackson a murit. Nu vreau sa fiu ipocrita si sa afirm ca am nu stiu cate albume cu el, sau ca il ascult zilnic, sau mai stiu eu ce. O mica parte din copilaria mea e strans legata de “regele muzicii pop”. Amintirea orelor pierdute in sufragerie, in fata televizorului, incercand din rasputeri sa reproduc unele miscari, unele versuri, amintirea familiei mele stranse la o masa, aplaudandu-ma pentru incercarile de dans, cu palaria lui bunicu si parul valvoi;  astea brusc au reinviat. De ce brusc? Pentru ca pana acum uitasem de ele. Poate ca a fost necesar pierderea lui, pentru a ne reaminti de acele perioade.
Daca as putea sa il descriu pe Michael Jackson, l-as descrie ca fiind o caracatita cu miliarde de tentacule, fiecare ajungand la cate un fan de peste tot in lumea asta. Odata cu moartea lui, fiecare tentacula ne-a izbit frontal de un zid, dupa care nu ne va mai “deranja” niciodata. Si zic “deranja” pentru ca oricat am vrea sa negam, M. Jackson va fi uitat, la fel ca multi altii. Poate nu acum, poate nu in zeci de ani, dar la un moment dat, va fi uitat cu siguranta, pentru ca nimic nu e etern, nici macar amintirea.

De fapt, asta a fost problema noastra, a fanilor, in general: l-am vazut pe Michael ca pe un zeu al muzicii pop si nu ca pe un om care se naste, creste, se dezvolta, si….moare. De aceea, impactul a fost brutal. Desi multi se asteptau la acest final tragic, putini il acceptau. E ca si cum, maine, va muri Madonna. E ciudat sa auzi asta? Poate pentru ca idolii nu mor.Nu uitati ca odata cu “Thriller”, a luat nastere industria filmelor horror.

Revenind la titlul acestui articol, acestea sunt vorbele fostei sotii a lui Michael, Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley. Inca odata revin la o veche vorba din popor: “de ce ti-e frica, de aia nu scapi”. Pentru necunoscatori, Elvis a murit in urma unui atac de cord, din cauza abuzului de medicamente.

Ma enerveaza atitudinea oamenilor. Toti il regreta, dar uita perioadele in care au aruncat cu pietre in el, ba ca e pedofil, ba ca e retardat, nebun, ba ca nu stie sa isi ingrijeasca copiii. Acum, toti il plang. De fapt, ceea ce l-a distrus pe Michael, au fost oamenii care nu au stiut sa il inteleaga. Acele  multiple operatii estetice nu au fost facute din teribilism, sau din nebunie. In urma unei campanii Pepsi, acum cativa ani buni, parul lui Michael a luat foc, iar pielea lui a avut de suferit. De atunci au inceput operatiile. Mesajul lui Jackson nu a fost inteles: el nu a vrut sa fie alb. El a vrut sa demonstreze ca indiferent daca esti alb sau negru, tot om esti.
Multi spun ca si-a facut-o cu mana lui. Atunci, cum va explicati ca un om atat de organizat ca Michael, care nu cobora dintr-un glob de sticla, direct pe scena, ci el se ocupa de toata organizarea unui spectacol, el era cel care punea umarul in toate cele si nu era acolo doar pentru dat indicatii; cum va explicati ca un om atat de organizat, a fost atat de dezorganizat in sufletul lui? Un om singur, desi faima si banii erau pretutindeni. Undeva, s-a rupt ceva, in sufletul lui. Imi pare rau ca nu a murit fericit. Cred ca merita asta, din plin…

R.I.P. Michael. Nu pot spune ca “nu te vom uita niciodata”, pentru ca nu exista “niciodata”…

Cambridge pur romanesc

Ieri am fost sa dau Cambridge-ul (CAE). Emotii nu prea au fost, eram doar un pic stresata ca nu voi ajunge la timp, avand in vedere ca pe fisa pe care am primit-o de la liceu scria ca examenul incepe la ora 8:40. Eu, stand la mama naibii, unde bate porumbu` in geam, am plecat pe la 7 si un sfert, ca sa ajung la timp.

Ajunsa acolo, pe la 8:05: puhoi de lume. Ma gandeam in sinea mea: “de ce dracu` sunt romanii astia atat de nerabdatori sa ajunga cu 3 sferturi de ora mai devreme inaintea unui examen?!”. Ok, la mine se intelege, mi-am luat o marja de timp, in caz ca as fi prins eterna aglomeratie de la podul Baneasa. Toti oamenii astia stau in afara Bucurestiului de si-au luat marja asta de timp IMENSA? Spre surprinderea mea, erau mai multi parinti decat copii. Evident, nu vreau sa fiu rautacioasa, dar toti “copiii” care venisera cu parintii aveau o infatisare specifica tocilarilor, trasi la xerox: ochelari cu lentila groasa cat fundu` borcanului, blugi 3/4 cu sosete negre/albe pana la genunchi, sandale cu sosete si eterna sapca pusa in cap ca sa acopere “buclele” nespalate din lipsa timpului liber. Evident ca nu au avut timp sa se spele ca deh, doar avem Cambridge peste o luna. O luna suntem intr-o abstinenta totala. Parintii- mai stresati si mai emotionati decat copiii: “mama stiu ca o sa faci bine, sa stai linistit, sa te concentrezi si sa nu te grabesti ca ai timp destul, da?”- “da, mama, da, stai linistita ca o sa iau cu A”.

Dupa aceste scene lacrimogene, m-am postat in incinta sediului, unde se prespunea ca trebuia sa ma uit pe unde sunt repartizata. Listele- CIU CIU! Nu era nicio lista. Angajatii de la universitatea Nicolae Titulescu (parca) sau astia de la British Council, probabil ca s-au trezit mai tarziu in dimineata aia si au uitat complet de liste. Asadar, pe la 9 fara 5, ma trezesc intr-o aglomeratie de nedescris, pentru ca se afisasera faimoasele LISTE. Romanii, evident, se impingeau si ingramadeau ca si cand s-ar fi dat ceva pe gratis. Mi-am vazut numarul, am localizat amfiteatrul 6 si am urcat la etajul 2. Nici acolo nu am scapat de aglomeratie: supraveghetorii strigau candidatii dupa o lista de parca ii duceau la taiere: “Popescu”, “Ionescu”, “Xulescu” si pac toti tocilarii intrau cu capetele in jos, in sala unde creierul lor avea sa ia foc.

Am intrat si eu, intr-un sfarsit. O sala luuuungaaaa in care erau 3 randuri, a cate 50 d banci, cu cate 3 scaune fiecare banca. Faceti voi calculul. Am nimerit in ultima banca de pe randul din mijloc. “Super”- in gandul meu.
Prima concluzie: organizarea- de tot cacatu`.

Tipa care statea la catedra (la 1 km distanta de mine), incepe sa vorbeasca la un microfon, in englezeste, evident. Si incepe: “Please, take your seats!”- a repetat fraza asta cred ca de vreo 10 ori. Tipa cred ca se credea in avion: “Please take your seats and fasten your seat-bells!”. Englezismele ei iti provocau otita cronica. Pe langa aceste incercari esuate de a se exprima, microfonul ii facea feste si in loc sa zica : ” You have a piece of sheet”, la microfon s-a inteles: “You piece of shit!”. Si chestia asta cu “sheet/shit” s-a datorat englezismelor abordate si s-a repetat pe tot parcursul examenului. Cand vedea ca nu isi gaseste cuvintele, o dadea pe limba materna, iar noi astia, “prizonierii”, simteam o oarecare usurare in vocea ei. “Prizonieri” pentru ca..nu stiu. Erau niste tineri care se intitulau “supraveghetori”, care orice miscare faceai, veneau aproape de tine, sa te cerceteze din ochi.

A doua concluzie: ne dam pe englezisme, estem culti si foarte bine dotati (ma refer la ochi vigilenti, logic).

Dupa nu stiu cate ore de examen, am plecat acasa franta si am dormit pana azi.

A3a concluzie: Ne dam scoliti, cu studii superioare, dar in esenta, tot un popor de tarani suntem.