Tag Archives: memorii

Ce e iubirea?

Avem foarte putin timp sa gandim. Paradoxal, omu e facut de asa natura incat sa isi complice viata, cica “gandind”. Cica am gandi cam mult. Desi e timp putin…Ne pierdem timpul mai mult visand, desi avem foarte putin timp pentru contemplatie. Uneori, din disperare poate, ne cautam pe noi. Si asa ajungem in clipe de singuratate si credem ca in acele ceasuri ne-am regasit pe noi, am gandit, am regandit, am meditat dupa voia noastra. Un film prost regizat!

Nu facem decat sa pierdem vremea urmarind…chiar un film mental bogat in reverii si iluzii “sterile”. Am pierdut vremea cautand nimic, asa cum fac eu acum. De fapt, nu caut nicio definitie a iubirii. E doar un moment de liniste totala, in care imi aud doar ecoul unor ganduri puse de-a valma. Si de fapt, nu e liniste deloc, ba chiar e prea multa galagie. Idei, conceptii, persoane se ivesc ca niste particule intre ele, provocand o adevarata reactie chimica. De fapt, pierd vremea. Nu nutresc niciuna din radacinile vietii noastre sufletesti. Sunt, de fapt, in pana de idei precise si de fantezii oarecum, curajoase. E de la sine inteles ca ne lasam in voia unor automatisme sociale. Poate de-asta nici nu putem gandi, nu putem avea o clipa cu noi.

Cat despre iubire…N-am unde, cand sa ma gandesc. Stiu doar ca iubirea e intotdeauna noua. Indiferent daca ai iubit odata, de 2 ori, de n ori. Suntem pusi in fata unei situatii pe care nu o cunoastem. Iubirea e singura care e incerta: ori te duce in Rai, ori in Iad. Trebuie sa o cautam acolo unde suntem, nu sa fugim, insetati, spre ea. Poate ca asta ne-ar costa ore, zile, saptamani, ani de deceptie si tristete, dar in clipa in care pornim in cautarea ei, ea porneste in cautarea noastra.

Poate ca asta e iubirea…

To be continued…

5 Comments

Filed under Personal

Copilul din tine II- Telenovelele

Mie imi place sa ma uit la televizor. Cel mai mult imi plac telenovelele. Natalia Oreiro e preferata mea. Joaca in “Inger salbatic” si o cheama si Mili. Asta o fi porecla. Oricum, acum ma duc sa imi iau papusile. Ieri, cand am iesit afara cu fetele de la bloc, Diana mi-a imprumutat Ken-ul ei pentru Barbie mea. Acum pot sa il fac pe Ken sa fie Ovi si Barbie sa fie Natalia. Stai asa sa imi aduc punga cu jucarii.

Asa. Gata! Acum trebuie sa le aranjez. Sa inchid si usa la sufragerie, sa nu deranjez pe nimeni. Oricum, eu vorbesc in soapta. Asa m-a invatat mama. Sa nu fiu galagioasa.  Sa fiu “discreta”. Nu stiu ce inseamna asta, dar cred ca inseamna sa nu vorbesc tare. Intotdeauna mi-am dorit o casuta Barbie, dar mama zice ca e prea scumpa. Acum trebuie sa imi fac singura mobila, masina, scaunele. Ma apuc sa construiesc lego. Mai fac un scaun, o canapea, un dulapior pentru haine si un pat. In sfarsit, Natalia ajunge acasa obosita si isi doreste sa se bage in pat, pentru ca bucatarie nu are. Am ramas fara lego. Deci, nu ii este foame. E doar obosita. Si cand sa se duca in camera ei, il gaseste pe Ovi cu o bruneta invelita intr-un cearsaf. De fapt, aia e o batista de-a mea. Si papusa aia e papusa mea Cindy. E mai urata decat Barbie, dar cand esti inselata, cred ca te simti mai frumoasa decat fata cu care te-a inselat. Sau poate ca e doar o scuza care te face sa te simti un pic mai bine. Normal ca Ken se scuza de mii de ori, dar degeaba. Barbie ii trage o palma:

“De ce ai facut asta? Te-am iubit atat de mult! Insemnai totul pentru mine si tu ma inseli?”

“Natalia, iarta-ma, nu e ceea ce crezi!”

Si Natalia, plangand, tranteste usa in urma ei. Usa nu am stiut cum sa o fac. Barbie s-a mutat pentru cateva clipe pe un alt patratel desenat din covor.  O pun undeva pe canapea. Acolo e undeva sus, departe de problemele de acasa. Cred ca e undeva la mare , pe o stanca inalta, se uita la apus, in timp ce ii curg lacrimi de crocodil: “Ce ti-am facut sa merit asta, Ken?”.

Suna telefonu. Nu al lui Barbie. Al meu. E Diana. Vrea sa ne vedem sa il dau pe Ken inapoi. Acum numai exista sansa de impacare intre cei doi. Ovi va pleca de tot din viata Nataliei. Sper ca Diana sa mi-l mai imprumute o zi pe Ken. Vreau ca intr-o zi, sa se impace…

Sfarsit…

Later edit: Pentru cunoscatoare, am o surpriza:

1 Comment

Filed under Funny, Personal

Copilul din tine I- Prima mea casuta

“Ah..bine ca s-a culcat mama!”- ma gandeam eu.  Niciodata nu am purtat papuci in picioare, chiar daca gresia era rece si mama imi spunea tot timpul sa pun papuci in picioare, sa nu racesc. Acum gasisem motivul pentru care sa nu port papuci: sa pot sa umblu tip-til prin casa, sa car scaune, paturi, parfumuri, pixuri, rujuri, diverse obiecte, fara sa o trezesc pe mama. Dai fuga ia doua scaune din bucatarie. “Ah, grele mai sunt!”. Adevarul e ca de la un metru inaltime, vezi altfel scaunele. Pac, le asez la canapea frumos, cu susu` in jos, le unesc si pare sa fie un mini-acoperis. N-am pereti. Asa ca dau fuga sa iau niste paturi. Le car si p-alea tip-til. Picioarele imi sunt reci, dar ma voi incalzi imediat. Inchid usa la sufragerie, si incep: pun paturile deasupra scaunelor, sa intaresc acoperisul. Pe urma, mai iau o patura si o pun pe de-o parte si de alta. Iau repede niste perne si le asez inauntru. Mpf..Gata..Imi iau copilul (papusa-bebe) si o bag la culcare, in timp ce eu muncesc. Imi astern victorioasa parfumurile, rujurile (normal ca nu-s ale mele-sunt ale mamei) si diverse alte obiecte si incep sa fac biletele: asta e 2 mii, asta e 1000000 pentru cumparatori mai bogati. Asa, ca sa fie pentru toate buzunarele. Scot bacnotele de monopoly, deja mazgalite cu cateva “0”-uri in coada.

Si acum astept. Si astept…

(Urmeaza un monolog)

“Buna ziua, cu ce va pot ajuta?”

“Pai vreau un parfum. Ce aroma are?”

“E luat din Paris si este unic in tara noastra. Avem cele mai bune produse aici. Are aroma de ciocolata si vanilie”

“A..perfect! Cat costa?”

“100000 de mii”

“Il iau!”

Fericita, fac schimb cu mine de bani. Acum am bani sa mai adaug o patura si un scaun. Ah..copilasul meu ce face? I-o fi foame? Ma duc sa mananc eu prima, ca s-a trezit mama.

1 Comment

Filed under Personal