Category Archives: Uncategorized

The experiment: Say “No” to “No”

Yesterday, a typical day at work. It is nice to see how time passes so fast, people come on holiday, spend the time together with the family, you serve them every day, twice per day, and when they leave, the table is empty, waiting for new ones to come. It`s so strange to see how the tables are in the same position every time since the season started, you clean the chairs twice per day after each guest seats on it, as if you clean his image away. You see how new people come, new arrivals, new characters with new ideas and new requests.

Yesterday I had a new table. 3 guests from UK. 2 men and one women. Just arrived at the table to ask for drinks and one of the men asked me:

-So, how do you pronounce your name?

-YNES. Like..Pina Colada . PI. Ynes.

-Oh..alright, Ynes. So, are you happy here? Are you happy in general? I want the person who brings me my food to be a happy person.

I stood silence for a moment and I`ve answered:

– Well, I assure you Sir that I am very positive about the food I will serve to you the rest of your stay!

And he smiled. I won`t give any details about my life right now, since it is not the right moment. But I have realised the importance of seeing the bright side of the story, of knowing how to avoid saying a no or saying something negative. Since yesterday I have decided to participate in my own experiment of saying “no” to a “no”. Whenever I feel like answering negative, I will try my best to answer with positive words.

“Are you sad?”

“There are people out there that suffer more than I do. So, I can be just very grateful.”

3 Comments

Filed under Uncategorized

Revelation: Healing your pessimism

Throughout decades of research, scientists have discovered that once a person starts thinking positive,  positive things will start happening to him or her. People have taken this too seriously tho`. Thinking about you winning the lottery won`t bring you billions in your pocket the next day. No. People have misunderstood this theory and started to be sceptical about it because obviously thinking about how you will get back together with your ex in a positive manner, won`t bring him at your door the next day. It`s just because the positive things you want in your life, depend ONLY on you and not on the others. You cannot force someone to love you, but you can force yourself to be brighter each day that passes, no matter how long you have been waited for that someone to knock at your door. 

 This is the reason why there are so many pessimists around us. So many people that lose their faith in themselves and others. I have the tendency of “getting rid” of the people who have a bad karma on me. And yes, I do believe in Karma and all that crap. I get influenced very easily by people, by their emotions and feelings. Of course, if a friend needs me when hard times, I am there to help him and giving him all my positive energy. But when someone does not want to receive my help, I fade away. I do not want to feel useless for people who do not want, nor need my help. I do not want to lose my self-confidence because I simply cannot show them the right path, because they wouldn`t let me.  Some people will answer only with “I can`t”, “I don`t”, “I failed” and so on.

The moment you are open with yourselves, the moment you consider the bright side of the story, the moment you have faith and the moment you start to forgive yourselves for being humans and making mistakes, the moment when you realise that the sun will eventually rise tomorrow morning, you will start healing your pessimism. And no matter how hard times can be, go have a talk to yourself and see where can you improve next time.

Nothing represents the end of the world. Disappointed in love, by friends, by co-workers, by family, hurt feelings and crashed hearts, if you have 2 eyes, 2 arms, 2 legs, one heart and one mind, both healthy, then you are a human with a bright future ahead. A future for which you can move even mountains from their place. You need the will and the smile on your face. Cause one thing I have learned since I was young: “There is no such thing as “I cannot”, there is just “I do not want”. Make some changes!

Leave a comment

Filed under Personal, Uncategorized

Cum mi-am petrecut ultimii 2 ani

Dupa 2 saptamani, m-am ridicat din pat si imi simteam trupul varcolindu-se din cauza febrei musculare pe care o capatasem de la atata stat la orizontala. Ma simteam ca dupa o bataie crancena, cu pumnii si picioarele, ma simteam ca o carpa stoarsa de puteri si de orice fel de vointa. Mama m-a privit in ochi si a inceput sa planga. Era clar ca ziua aia era un fel de “bad-hair” day pentru mine. Am rugat-o sa vina cu mine la baie. Vroiam sa stiu ca arat cat de cat omeneste. Cand am ajuns in fata oglinzii am avut un soc. Genele imi disparusera, parul coafat de alta data era acum precum o adunatura de alge. Ochii imi erau umflati, obrajii palizi ca faianta alba de pe pereti. Am izbucnit in plans, dar nu vroiam sa stiu ce se intampla. Am refuzat, de fapt, multa vreme sa ingenunchez in fata acestei tragedii anonime, in mijlocul careia traiam. Mama a insistat sa mergem in cabinetul doctorului care ne astepta deja cu “vestile”.

Totul in jurul meu se petrecea ca prin vis. Eram capabila sa aud toate zgomotele din jurul meu. Pixul din mana asistentei, lovindu-se de hartie in timp ce scria. Tarsaitul picioarelor mele. Respiratia asistentei din ceafa mea care se chinuia sa ma sprinjine. MP3-ul unui pusti care astepta cuminte randul la “Recoltari”. Slapii enervanti ai unei doctorite grase, fasaitul florilor pe care le tinea in mana. Eram constienta de toate astea, desi nu facusem niciodata yoga. Stiam ce se intampla cu mine. Intr-un fel, imi multumeam ca ajunsesem la o stare de constienta superioara, in care am putut sa aud atatea lucruri marunte in acelasi timp. Imi multumeam in sinea mea si ma gandeam:” unde dracu’ ma duc astia? vreau zgomot, sa simt ca traiesc! Nu vreau liniste!!”

3 Comments

Filed under Uncategorized

Cum mi-am petrecut ultimii 2 ani

Trezita dintr-un somn adanc, ochii imi erau lipiti si nu vroiau sa se mai deschida. O durere acuta am simtit in jurul lor, de parca un viermisor, de 2 cm sapa inauntrul lor. Am incercat sa ma ridic din pat si am simtit cum un bolovan era legat de gatul meu, incercand parca sa ma opreasca in a ma ridica din pat. Am pasit, aproape tarandu-ma spre oglinda, cu ochii in lacrimi de durere si usturimi. Mi-am ridicat capul si m-am privit. Ochii mei erau ciudati. Ploapele erau aproape inexistente. Genele, lungi si rimelate de alta data, disparusera printre carnea de deasupra lor. Venisoare mici si marunte imi impanzisera albul ochilor. Irisul meu era mai proeminent ca oricand. De atunci numai stiu nimic. Lesinasem, probabil. Tin minte ca m-am trezit pe un pat de spital. Habar nu aveam ca sunt intr-un spital, daca nu le auzeam pe asistente vorbind despre un pacient care tocmai murise de cancer. De vazut, vedeam doar negrul pansamentelor albe care erau asternute pe ochii mei. In 2 saptamani petrecute in spital, stiu doar ca am dormit exagerat de mult. Aproape am vb cu S. si cu ai mei, care de fiecare data cand imi vorbeau le tremura vocea. Imi dadusem seama ca ceva e de cacat. Ceva se intamplase. O fi fost rimelul expirat? Incercam sa-mi construiesc scene in care intru in Sephora si o abordez pe tipa care imi recomandase acel rimel,sa o fac sa-l inghita, sa o dau in judecata pentru tot somnul meu din alea 2 saptamani. Toata pierderea asta de vreme, inchisa intre 4 pereti, cand afara sunt 25 de grade si lumea iese in parc sa-si limpezeasca creierii, eu stau ca proasta, intr-o rezerva, cu niste pansamente pe ochi, dormind profund din cauza sedativelor. 

To be continued…

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Cum mi-am petrecut ultimii 2 ani

Eram exact ca celelalte fete. Imi placea sa ma trezesc dimineata, sa-mi pregatesc cafeaua somnoroasa, sa trezesc papagalul cu inconfundabilul si monstruosul sunet al aparatului de facut cafea, sa-mi mangai cainele ca de buna dimineata, sa fumez 2 tigari la cafea si sa ascult inca o farsa de la radio care sa ma faca sa zambesc de la prima ora. Eram ca celelalte fete. Imi placea sa-mi hidratez tenul cat mai mult inainte sa ma machiez, imi placea sa combin culori vii pe ploapele mele inca adormite, imi placea sa ma dau cu parfumul meu preferat de cate 3 ori, imi placea sa ascult vremea inainte sa ma imbrac si horoscopul inainte sa plec de acasa. Imi placea ca mergeam cu masina, cu muzica data la maxim si imi mai placeau zilele in care nu dadeam peste niciun dobitoc pe sosea, la 8 dimineata. Obisnuiam sa visez ziua si noaptea, sa imi fac propriile principii, sa spun adevarul chiar daca uneori ranea. Imi placea sa fiu alaturi de cine avea nevoie de mine. Imi facusem planuri ca voi ajunge o mare actrita pe scenele internationale. Si ca voi ajunge atat de departe, fara prea multe compromisuri si fara cai murdare, innoroite, in fata carora as fi fost silita sa ingenunchez. Dar, ca de fiecare data in viata exista un dar. “dar”-ul asta l-am capatat intr-o dimineata care avea sa-mi schimbe viata la 180 de grade.

To be continued…

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Sunrise-paradox

Cum explici faptul ca, desi urasc sa ma trezesc devreme (in ultima perioada reusesc pentru ca mi s-a schimbat ceasul biologic, cred) iubesc gandul ca ma trezesc pentru ca ma asteapta ceva. Ma asteapta o noua zi. Un nou rasarit (la propriu vorbind). Stiu ca multi spun ca pot sa invete noaptea. Eu daca am treaba, invat noaptea spre ziua. Asa imi place. Imi place cand ma apuca rasaritul, cand eu tocmai mi-am terminat treaba. E ca o recompensa pentru atata truda. O recompensa de culoare albastru-movaliu, care dureaza putin, ce-i drept, dar se spune ca cel mai mult te bucuri de lucrurile care dureaza putin. Pentru ca mereu vrei mai mult. Pentru mine sunt 3 momente temporale din care e construita viata. Ziua, noaptea si Noaptea-spre zi. Asteptarea din cursul zilei e grea. Noaptea dorm, deci nu sufar. Noaptea-spre-ziua este momentul meu. Ma simt unica suflare care s-a trezit inaintea tuturor florilor din gradina, a tuturor lighenelor din camp, a tuturor cainilor din sat, a tuturor pestilor din acvariu. Nu ma gandesc la oras, la marele Bucuresti care e treaz tot timpul. Ma raneste gandul sa stiu ca sunt altii care, abia iesiti din dus, isi trag monoton hainele pe ei, si cu ochii iesiti din orbite, privesc la culoarea rosie a semaforului. Poate de-asta ma si simt privilegiata. Eu am timp, desi nu am. Eu am timp sa ma uit la culorile marii de deasupra noastra, si nu la culorile unui semafor. Am timp sa ma gandesc la lumea de sus, si nu la seful care iar va urla ca am intarziat din cauza traficului. Am timp pentru mine.

In alta ordine de idei, de 3 ani alarma de la telefon a ramas neschimbata. Parca face parte din mine si parca mereu ma indeamna sa ma trezesc mai repede, pentru ca imi irosesc viata dormind. Cu drag, Y.

1 Comment

Filed under Uncategorized

Romancele noastre!

Se stie ca romancele noastre sunt considerate unele din cele mai frumoase femei din lume. Senzualitatea si frumusetea lor au cucerit o mutitudine de straini, printre care………si americani. Cat de departe poate ajunge un american pentru a cuceri o romanca?!?

Raspunsul e aici:
cum-sa-agati-o-romanca-daca-esti-american

Leave a comment

Filed under Funny, Uncategorized