Timpul vindeca tot…sau nu

I still miss Ada. Desi au trecut aproape 8 luni de cand si-a luat la revedere, uneori ma trezesc gandindu-ma la ea. Am avut tendinta sa scriu un post imediat dupa ce a “plecat”, dar m-am gandit ca poate va suna prea siropos. Sentimentele de regret erau mult prea recente, m-as fi enervat sa citesc acum un post in care imi plangeam de mila mie si celorlalti care au cunoscut-o. A fost un soc pentru mine (si sunt sigura ca si pentru multi, desi ea era bolnava de ceva vreme). Cand am aflat ca e in spital, am vrut sa ma duc sa ii duc niste flori, sa-mi cer scuze ca nu m-am mai interesat de ea de ceva timp. Mi-a urat la multi ani cand am facut 18. Aia cred ca a fost ultima oara cand am vorbit. Anu trecut in martie. Inca am imaginea ei in cap. Cand sunt singura, nu stiu de ce imi vine ea in minte. Ma sperii uneori, dar ma linisteste gandul ca e bine. E fericita acolo. Am visat-o. Era suparata ca nu avem timp sa ne vedem cu toate fetele la un cico. Se stramba, radea. Altceva numai tin minte. Stiu doar ca m-am bucurat enorm sa o revad..sanatoasa, fericita. A ramas la fel.
I still miss Ada..si e ceva care imi aminteste de ea destul de des. Inca nu stiu ce..Poate doar absenta ei imi aminteste de ea…

Leave a comment

Filed under Personal

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s